“Olimpiada” de iarnă – distracție și mișcare pentru echipa ta

Anul nou debutează cu o iarnă spectaculoasă, cu peisaje în care albul zăpezii invită la distracție și la joacă. Totul este feeric, până și natura pare ușor distrasă de la ale ei, lenevind sub fulgii imenși  în formă de stele. Cine mai are chef de lucru când peisajul de afară este o invitație la oxigen, la contemplare și zâmbete?

Datorită acestor “motive”, ne-am gândit că o ieșire în decorul acesta mirific n-are cum să dăuneze, motiv pentru care vă propunem un exercițiu de mișcare, asortat cu distracție și amuzament. Sub genericul “Olimpiada de iarnă”, vă oferim un pachet de teambuilding mai mult decât atractiv, care va da startul unui an bun, bazat pe echipe competitive și închegate.

Probele acestei olimpiade sunt structurate pentru toate tipurile de distracție, atât în interior cât și în exterior. Noutatea acestui sezon, este că timpul pe care-l alocați teambuildingului de iarnă nu trebuie să fie neaparat unul de durată mare. Activitățile de exterior se pot efectua și după orele de program, completând astfel o reușită zi de muncă.

Vedeta absolută a olimpiadei este bazooka cu bulgări,

Distracție cu bulgări

Distracție cu bulgări

ușor de folosit și de departe cea mai populară atracție a iernii. Astfel “înarmat”, vei deveni de îndată un luptător experimentat și un țintaș desăvârșit. Ușurința cu care se manevrează această bazooka te va îndemna la diferite tactici de luptă cu bulgări și la strategii elaborate de atac. Orice coleg îți poate deveni atât partener cât și “inamic”, jocul putându-se desfășura în mai multe moduri, în funcție de opțiunile tale.

Pentru activitățile extrașcolare, bazooka cu bulgări înseamnă mișcare, spirit de echipă, comunicare și coordonare, fiind recomandată ca metodă recreativ-educativă, pentru copiii din clasele secundare sau licee. Este de asemenea un bun prilej de a petrece timp în aer liber, esențial pentru o dezvoltare bună și o formă fizică perfectă.

După distracția de afară urmează retragerea la căldură, însă distracția continuă.

Ringul de box va fi prilej de amuzament

Ring de box inedit

Ring de box inedit

datorită faptului că se poate folosi atât cu clasicele mănuși cât și cu perne de puf, ideale pentru o “ninsoare” de interior, pe cât de provocatoare pe atât de distractivă.

Mai puteți continua cu bungee-run, extrem de distractiv, unde vă puteți exersa viteza și coordonarea, concurând simultan cu colegul de birou, pentru obținerea titlului de învingător, râvnit de toți colegii. Pentru cei mai curajoși dintre voi, Velcro-wall vă va pune la înălțime, lipindu-vă de perete, de unde le veți zâmbi colegilor nerăbdători să vi se alăture.

Următoarea probă poate fi cea de summo,

Competiții colegiale

Competiții colegiale

în care vă puteți transforma pe rând în luptători uriași, mai mult rotunzi decât înalți, cu o dexteritate în mișcare direct proporțională cu “burta” suplimentară oferită de costum.

Taurul de rodeo va delecta echipa

prin selectarea celui mai bun “cowboy“ dintre colegi, lucru deloc simplu de făcut. Calitățile câștigătorului vor fi apreciate de către echipă, fiecare dintre ei putând să-și exerseze pe rând aptitudinile de “călăreț”.

Terenul de football gonflabil va încinge competiții distractive, unde echipele mixte, fără niciun antrenament în prealabil, vor putea marca goluri spectaculoase în poarta adversă, oferind printre tehnicile de “atac” și zâmbete nenumărate.

Ce părere aveți despre olimpiada de iarnă propusă de noi? Nu-i așa că “probele” sunt foaaarte tentante? Noi zicem să încercați un teambuilding de iarnă, veți începe anul relaxați și revigorați, mai motivați ca niciodată.